Hidratarea mainilor pas cu pas - Secretele pielii perfect ingrijite

Hidratarea mainilor pas cu pas - Secretele pielii perfect ingrijite

Mainile sunt cartea de vizita a unei femei. Ele sunt cele care intra cel mai des in contact direct cu mediul, motiv pentru care au, de cele mai multe ori, foarte mult de suferit. 

Atunci cand mainile tale nu primesc ingrijirea de care au nevoie, poate aparea disconfortul fizic, iar increderea in sine poate fi si ea afectata. De aceea, hidratarea mainilor reprezinta un proces pe care nicio femeie nu ar trebui sa il omita. Afla din acest articol cum poti avea grija in mod optim de mainile tale, chiar din confortul casei tale.

Hidratarea mainilor: semnele care iti arata ca ai mainile uscate

De cele mai multe ori, oamenii neglijeaza semnele evidente ale deshidratarii mainilor. Pielea sufera zilnic din cauza schimbarilor de temperatura bruste si a agresiunilor provocate de factorii externi daunatori, cu care intra zilnic in contact. Iata care sunt primele semne care iti indica faptul ca ai nevoie de o hidratare intensa a mainilor:

  • senzatia de uscat, disconfort la atingere;
  • pielea si-a pierdut din elasticitate;
  • apare senzatia de usturime;
  • mici crapaturi la nivelul pielii;
  • iritatii si pete;
  • pielea incepe sa se exfolieze.

Hidratarea si spalarea mainilor uscate: de ce trebuie sa tii cont?

Inainte de a trece la hidratarea mainilor, trebuie sa te asiguri ca la oferi acestora ingrijirea necesara in mod zilnic, iar acest lucru include si procesul de spalare. Iata care sunt aspectele de care trebuie sa tii cont:

  1. Alege un sapun care sa se potriveasca tipului de piele pe care il ai si sensibilitatilor, daca este cazul. Nu folosi un sapun cu ingrediente care iti pot provoca alergie. Citeste foarte bine etichetele.
  2. Nu te spala pe maini cu apa fierbinte. Aceasta reduce elasticitatea pielii, usuca si agraveaza eventualele pete sau iritatii. Apa trebuie sa aiba o temperatura potrivita, pentru a proteja pelicula hidrolipidica a pielii.
  3. Opteaza pentru spalarea mainilor cu apa si sapun si redu din frecventa dezinfectarii cu geluri hidroalcoolice. Astfel de produse sunt destul de agresive pentru piele, participand in uscarea acesteia.
  4. Alege un sapun intens hidratant si nu exagera cu spalatul pe maini, caci risti sa iti exfoliezi pielea prea mult. De asemenea, evita produsele cu un ph alcalin.

Cum se realizeaza hidratarea mainilor uscate

De cele mai multe ori, mainile au nevoie de o hidratare mai intensa pe perioada iernii, insa exista nenumarate persoane care sufera de piele uscata pe tot parcursul anului. Iata cum trebuie sa-ti ingrijesti mainile chiar la tine acasa, pentru a avea parte de o piele hidratata si catifelata: 

  • Exfoliaza-ti mainile periodic
  • O ingrijire corespunzatoare trebuie sa includa, pe langa hidratare, si etapa exfolierii. In mod normal, pielea mainilor trebuie sa fie exfoliata saptamanal. In timpul iernii, insa, este recomandat sa raresti aceasta procedura, deoarece sensibilizeaza, iar gradul de expunere la factorii externi specifici sezonului rece va creste. 

  • Cand si de cate ori trebuie sa-ti hidratezi mainile?
  • Indiferent de sezonul in care te afli, tine cont de o regula de aur: hidratarea. Mainile au nevoie de o hidratare intensa, care se realizeaza prin aplicarea unei creme supernutritive sau, in functie de preferinte, chiar a unei lotiuni de corp. Aplicarea produsului se face, in mod ideal, de fiecare data dupa ce te speli pe maini. Este recomandat sa ai in permanenta un recipient cu crema de maini in apropiere, oriunde ai fi. Daca acest lucru nu este posibil, atunci se recomanda aplicarea cremei pentru hidratare dimineata si seara.

  • Aplica tratamente speciale pentru hidratare
  • Este indicat ca, cel putin ulterior procesului de exfoliere, sa aplici si un tratament special de hidratare. Fie ca optezi pentru produse profesionale, care hidrateaza in profunzime, fie ca alegi o masca nutritiva realizata in casa, apeleaza si la manusile de bumbac, caci acestea vor intensifica si vor grabi procesul. Lasa produsul sa actioneze, sub manusi, timp de 15-20 de minute. 

    In concluzie, hidratarea pielii este un proces care trebuie sa porneasca de la o spalare corecta a mainilor. Ai grija la primele semne ale unor maini uscate si ofera atentie exfolierii si hidratarii. Este foarte important ca toate aceste procese sa se realizeze cu produse potrivite tipului tau de piele.

    Surse foto: Pexels.com. 


    Postare mai veche Postare mai noua

    Lasa un comentariu